Pe carari marcate si nemarcate
- Mădălina Drăgoescu
- Nov 5, 2019
- 3 min read
Updated: Nov 7, 2019
Am facut zilele trecute pasul cel mare. Am decis sa parasesc corporatia si sa pornesc, alaturi de partenerul meu de viata, pe un drum nou, al nostru, intr-o agentie de recrutare si consultanta de HR unde vrem sa construim un business cu sens, cu responsabilitate si echilibru.
Imi persista in minte o analogie, acum mai mult decat oricand. E analogia intre explorarile noastre profesionale si cele montane. Le-am incercat pe amandoua si gasesc atat de multe elemente comune incat incerc sa le spun povestea in oglinda, asa cum o simt azi.
In ultimii ani am fost destul de des pe munte - atat cat ne-au tinut plamanii, genunchii si weekend-urile. Muntele are carari batute, cunoscute, aproape asfaltate, si carari nemarcate. Exista munti celebri si exista munti necunoscuti si nemaiauziti. Exista Bucegii, Caraimanul si Omu, cunoscuti de toti si batuti de copii si bunici; si exista Penteleul, Vrancei, Latoritei sau Capatanii, munti pentru exploratori si iubitori de natura salbatica, dar atat de necunoscuti, poate doar niste amintiri palide de prin cartile de geografie.
In oglinda, multinationala este maretia pe care o stii acolo, echivalentul Crucii Eroilor pe care o vezi pe geam pe la Busteni. N-are nevoie de nume, imbraca forma multor branduri si companii de succes; e mai mult un simbol. In cazul meu s-a intamplat sa fie rosu, dar poate fi in orice spectru de culoare. Vrei si tu sa ajungi acolo (“macar o data in viata”). Stai la rand cateva ore, iei telecabina, mergi un pic pe jos, respiri taria muntelui, te minunezi de frumosul din jur, te mai impiedici si totusi vezi ca poti, esti mandru de tine, te lauzi un pic prietenilor si marchezi experienta asta la palmares. Iti propui sa o repeti cu inca un traseu, sa-ti iei si ceva echipament mai performant si mai colorat, cum ai vazut ca au altii.
Cam asa a fost si pentru mine. Am aspirat catre un astfel de munte (s-a intamplat sa fie rosu) si l-am atins, urmand cateva carari care m-au atras mai tare. L-am iubit enorm si l-am “urcat” timp de 8 ani. Mi-am luat si echipament si am invatat permanent, batandu-i potecile si avand alaturi parteneri de drum de la care am invatat si care m-au inspirat. Desi nu e lipsita de riscuri, aventura muntelui celebru ramane totusi intr-un cadru cunoscut, controlat, social, un cadru in care rar esti singur, in care ai parte de multe aha-uri, bucurii, lectii si emotii. Odata ce-i inveti regulile si cararile, restul e un joc de anduranta, de viteza, improvizatie, rabdare si performanta.
Si poate as fi ramas pe cararile marcate, daca nu as fi descoperit frumusetea traseelor nemarcate si a muntilor mai putin marketati. Sa poti sa ajungi in locuri in care oamenii pe care ii intalnesti sunt acolo pentru frumusetea muntelui, si mai putin pentru “mandria de a fi ajuns in Penteleu”. Am descoperit pe nemarcate bucuria camparii pe o culme unde in dreapta vezi rasaritul si in stanga apusul. Am descoperit neprevazutul si coboarea pe intuneric la lumina frontalelor, in lupta cu toti monstrii si fricile padurii. Am simtit bucuria companiei oamenilor si a unui spirit de echipa in care te aduce explorarea - atat, fara ambitii sau agende personale, doar cu bucuria impartirii unei bucati de drum salbatic.
Pornesc acum pe carari nemarcate in viata profesionala. Nu prea stiu ce voi intalni pe drum, pentru ca nu exista harta. Exista doar un teritoriu pe care il voi descoperi pas cu pas si imi voi bate cararea. Am un amalgam de trairi, intrebari si emotii, cu bucurie, frica, entuziasm, nerabdare, curiozitate, incredere si muuult zambet.
In atatea incertitudini legate de viitor, am trei certitudini:
+ Sunt recunoscatoare pentru acest moment. Le multumesc tuturor calatorilor cu care am impartit la un moment dat drumul si de la care am imprumutat forta, incredere si intelepciune.
+ Stiu ca sunt oameni pentru fiecare munte si am convingerea ca voi intalni noi parteneri de drum care imi vor acorda increderea sa lucram si sa exploram impreuna. Le multumesc de pe acum.
+ Si mai stiu ca voi imparti acest drum cu un om cu care nici un munte nu e prea greu si alaturi de care bucuria e mai bucurie, implinirea mai implinire, iar barierele nu exista.
Visit us at: www.itworx.ro / Facebook / Linkedin

Frumos scris si va doresc mult succes! Am o presimtore ca vom colabora si pe carari nemarcate prin multinationale :)
Frumos! Succes!